KRUK Romania - datoriamea.ro
despre KRUK

KRUK România

O bună conduită financiară reprezintă temelia unei vieți împlinite, iar acest lucru ar trebui să fie general valabil pentru fiecare dintre noi. O conștientizare în acest sens este de la sine înțeleasă. Deoarece se știe bine: doar economisind se pot face acele planuri mărețe la care visează fiecare dintre noi. Și se pot stabili obiectivele care trasează momentele importante ale vieții pe care oricare și-o dorește, dacă e posibil, fără probleme. O viață cu un fundament care poate permite multe, pornind de la satisfacerea unor nevoi personale și până la deschiderea unui business.

Cei mai mulți oameni au împrumuturi, aceasta este o realitate. Unii dintre ei chiar se află în situația de a acumula mai multe rate și alte datorii, lună după lună. Care este soluția? Plata la timp a sumelor datorate, evitarea datoriilor, gestionarea banilor ș.a. Există mai multe tipuri de soluții educaționale orientate spre lărgirea cunoștințelor românilor pe tema finanțelor și a datoriilor. În acest caz, cu atât mai importante devin inițiativele companiilor din domeniul financiar, cum ar fi cele ale KRUK România, de a pune la dispoziția consumatorilor servicii de educație financiară, după cum se poate remarca și pe datoriamea.ro.

 

Un nou serviciu pentru persoanele cu datorii

Compania este inițiatoarea Zilei fără Datorii – eveniment educativ anual, care se aniversează pe 17 noiembrie, un eveniment creat de KRUK în toate țările unde își desfasoară operațiunile, pentru conștientizarea nevoii unei mai bune educații financiare și a ideii de gestionare responsabilă a resurselor, așa cum se evidențiază pe datoriamea.ro. Aceste obiceiuri trebuie însușite, după cum indică specialiștii companiei, încă din copilărie. Fie că este vorba despre sume mari, fie că e vorba despre sume mici, faptul că tu ești proprietarul banilor creează acel sentiment de responsabilitate care te face mai atent la modul de cheltuire. Și, de ce nu, îți conferă și sentimentul de mulțumire că ai reușit să faci ceva palpabil cu banii tăi.

KRUK România:

A lansat în anul 2018 un nou serviciu pentru persoanele cu datorii: platforma online www.e-KRUK.ro, care vine în ajutorul clienților companiei, ca o interfață pentru soluții flexibile de plată. Astfel, orice client cu datorii la KRUK România își poate crea un cont pe platforma e-KRUK.ro pentru a plăti în rate convenabile debitul restant. Acest serviciu este gratuit, nu implică alte taxe sau comisioane pentru a beneficia de el și reprezintă o nouă facilitate de interacțiune cu compania, lansată în contextul Zilei fără Datorii.

Cea mai recentă cercetare sociologică online a KRUK România arată că 58% dintre români sunt dispuși să participe la sesiuni de pregătire online gratuite, pentru a învața cum să-și administreze bugetul lunar. Cunoștințele pe care aceștia le pot primi de la specialiști reprezintă un pas important spre un echilibru financiar între veniturile și cheltuielile familiei. Mai mult de jumătate dintre români sunt deschiși la ideea de educație financiară, lucru ce generează perspective îmbucurătoare pentru următorii ani. Formă de plată preferată a respondenților, fie că vorbim despre persoane cu datorii sau persoane fără datorii, este rata lunară fixă, care le permite acestora să prevadă cheltuielile lunare pe care le vor avea, pentru o perioadă mai mare de timp. Specialiștii KRUK România țin seama de această opțiune de plată în momentul încheierii unui angajament de plată și stabilesc împreună cu clienții companiei suma lunară pe care aceștia o pot plăti cu regularitate, astfel, cu fiecare plată lunară efectuată, clientul se apropie de stingerea datoriei.

 

Obiceiurile financiare ale românilor

Aproape 60% dintre români declară că au datorii – credite sau împrumuturi, în timp ce 37% dintre români abia reușesc să trăiască de pe o zi pe alta, având cheltuieli lunare obligatorii similare cu venitul încasat. Aceste lucruri reies tot din cercetarea sociologică a KRUK România referitoare la obiceiurile financiare ale românilor. De asemenea, 30% dintre cei care au deja credite ar dori să acceseze un nou împrumut în anul care vine. Accesarea unui nou împrumut pentru a stinge unul anterior poate genera o spirală a datoriilor. În ceea ce privește accesarea unui împrumut, românii au cea mai mare încredere în bănci, 83% dintre aceștia spunând că ar apela la astfel de instituții în cazul în care ar avea nevoie de bani. Nu în ultimul rând, 14% dintre români au menționat că ar lua un împrumut de la o instituție financiară non-bancară, dacă o instituție bancară ar refuza să le acorde împrumutul. Într-un procent semnificativ, 70% dintre românii care au accesat un nou împrumut pentru a stinge o datorie anterioară cred că situația lor se va îmbunătăți în viitor. Acestor rezultate li se adaugă faptul că 45% dintre români nu au economii în familie.

 

KRUK România înlesnește rambursarea datoriilor

Cercetările sociologice pe care KRUK România le implementează în fiecare an facilitează înțelegerea contextului economico-financiar al celor care apelează la serviciile companiei. Și oferă o imagine clară a problemelor cu care se confruntă, ajutând la găsirea mai multor posibilități de a-i ajuta să depășească momentele dificile. Compania înlesnește rambursarea datoriilor și ajută clienții să își păstreze finanțele pe un drum drept. În plus, există o strategie pro-client, care a fost dezvoltată pentru a satisface nevoile clienților și care permite acestora să iasă din datorii într-un mod convenabil, adaptat situațiilor individuale.

În prezent, KRUK România este în căutare de noi posibilități și metode, care să satisfacă așteptările și mai eficient și care să ajute clienții să revină în circuitul economic obișnuit, în mediul de afaceri, pentru a-și recâștiga credibilitatea financiară în scurt timp. Clienții companiei sunt persoane și companii care se confruntă cu problema datoriilor, tocmai de aceea sunt ajutați să își recapete credibilitatea financiară, respectând normele sociale și prevederile legale de rambursare a datoriilor. KRUK reușește să depășească așteptările clienților și partenerilor de afaceri prin consolidarea de relații pe termen lung, reciproc avantajoase, cu aceștia. Stabilind trenduri pe piață financiară și consolidând astfel valoarea companiei.

 

Specialiști în servicii complete pe domeniu

Compania își dezvoltă strategiile și modelele de colectare punând cerințele clienților în centrul activităților sale, oferindu-le acestora soluții de plata moderne, ușor de utilizat și la îndemână oricui, transparența fiind cuvântul cheie. KRUK România este companie membră a Grupului KRUK, liderul pieței de management al creanțelor din zona Europei Centrale. În prezent Grupul KRUK are în componentă sa companii specializate în oferirea unui set de servicii complete, moderne și integrate de colectare, pe care le poate adapta cerințelor și așteptărilor partenerilor de afaceri, pentru colectarea sumelor datorate. Compania își desfășoară activitatea pe mai multe piețe europene, în special în Polonia, România, Republica Cehă, Slovacia, Germania, Italia și Spania.

Acțiunile companiei sunt orientate spre construirea unor relații pozitive și pe termen lung cu cei care apelează la ea, țelul fiind acela pe care și-l dorește toată lumea: povestea de îndatorare să aibă un final fericit!