Reduceri și puncte de fidelitate adiționale pentru - Ziua fără datorii

Îndrumare

Reduceri și puncte de fidelitate adiționale pentru

KRUK aniversează anul acesta 10 ani de activitate în România și, cu această ocazie, clienții companiei pot beneficia de o serie de oferte în lunile octombrie și noiembrie. Printre acestea se numără reduceri ale sumelor datorate pentru clienții care semnează un angajament de plată în aceste luni și de asemenea, pentru angajamentele încheiate în perioada menționată, la achitarea ratelor, clienții KRUK primesc mai multe puncte în cadrul programului de fidelitate Dorințe Împlinite.

“Primii 10 ani din istoria KRUK România au însemnat provocări, inovare, realizări și o atenție sporită acordată clienților noștri. În acest sens, oferim clienților noștri aceste beneficii care vor fi bine primite, cu siguranță. Ne bucurăm să putem spune că suntem apreciați atât de mediul de afaceri, cât și de clienții care înțeleg abordarea noastră amiabilă menită să ofere soluții viabile, de ieșire din impasul financiar în care o persoană se poate afla la un moment dat în viață”, a spus Tomasz Ignaczak, Directorul General al KRUK România.

Această campanie de beneficii este prima de acest fel desfășurată de companie și se adresează tuturor clienților KRUK România. Astfel:

  1. la stabilirea unui angajament de plată în lunile octombrie și noiembrie, clienții pot beneficia de un discount de 10% din creanță și, dacă optează pentru programul de fidelitate Dorințe Împlinite, vor primi puncte bonus de 10 ori valoarea primei rate din angajament, la confirmarea achitării acesteia conform scadențarului;
  2. clienții care nu au un grafic de rate și care doresc achitarea integrală a sumei totale datorate, vor primi un discount suplimentar de 10% la plata integrală a datoriei în lunile octombrie si noiembrie.

 

Clienții KRUK vor fi informați despre existența acestor oferte aniversare odată cu primirea notificărilor lunii octombrie și prin intermediul oricăror alte canale de comunicare folosite de companie. Pentru informații suplimentare clienții pot să contacteze compania la numărul de telefon 031 413 2020,  de luni până vineri, în intervalul orar 08:00 – 20:00 și sâmbătă între orele 09.00 – 14.00 sau la adresa de e-mail: contact@kruk.com.ro.

KRUK a fost prima companie de profil care a implementat în România un model de colectare pe cale amiabilă și a desfășurat campanii de comunicare în masă, adresate persoanelor cu datorii, folosind un mix de canale media: TV, presă scrisă, online și social media. Clienții și publicul larg au fost astfel informați despre modalitățile pe care le au la dispoziție pentru a-și rezolva problemele financiare. Eșalonarea plății datoriilor în rate convenabile, adaptate situației curente sunt soluțiile la care clienții ajung împreună cu agenții KRUK, fie cei din Contact Center, fie cei de colectare directă pe teren.

KRUK România este un jucător activ pe segmentul achizițiilor de portofolii de creanțe din România și avea în administrare la sfârșitul primului semestru din 2017, peste 1 200 000 cazuri, cu o valoare nominală totală de aproximativ 14 miliarde lei. Compania este membră a Grupului KRUK, liderul pieței de management al creanțelor din zona Europei Centrale, care desfășoară operațiuni în șapte țări:Ppolonia, România, Republica Cehă, Slovacia, Germania, Italia și Spania.