Interviu cu Daniel Botea despre vacante cu buget redus

Îndrumare

Interviu cu Daniel Botea despre vacanţe cu buget redus

ajutor pentru datornici

Vara aproape a trecut, concediile sunt amintite cu nostalgie şi se caută echilibrul financiar, înainte de toamnă. Daniel Botea, blogger oltean, mândru tată şi bine cunoscut autor al articolelor de pe danielbotea.blogspot.ro, povesteşte cum îşi planifică el vacanţele #fărădatorii.

 

O strategie pentru a evita situaţiile neplăcute legate de cazare (condiţii sub standardul promis, personal cu reacţii lente, etc.) este să alegeţi aceeaşi destinaţie de vacanţă, dacă v-a plăcut anterior. În plus, veţi şti la ce să vă aşteptaţi şi în materie de cheltuieli. Daniel alege Thassos ca destinaţie preferată pentru vacanţa de vară: „Am mers în Thassos, unde am mai fost de cinci ori înainte, ştiam la ce buget să mă aştept. Aşa că am schimbat în Euro o sumă apropiată de cea cheltuită în vacanţele trecute, iar pentru cheltuieli suplimentare am avut bani şi pe card. Ca atare, ne-am mai şi întors cu câteva zeci de Euro acasă”, povesteşte Daniel, zâmbind.

 

Planificând vacanţa în avans, nu există pericolul unui dezechilibru financiar odată întorşi acasă. De fapt, vacanţa ar trebui planificată şi în funcţie de alte evenimente care ştiţi că se vor întâmpla în viitorul apropiat. Aşa a făcut şi Daniel: a pus pe primul loc educaţia fiicei sale, Daria, şi a economisit bani: „Banii pentru concediu îi strângem din timp, nu ne bazăm pe ultima lună. La fel facem şi cu rezervările. De obicei petreceam şi-un city-break de 4-5 zile în vacanţa de primăvară, dar având în vedere că a fost un an cu majorat, BAC şi înscriere la facultate, în 2016 am făcut economie de city-break”. De fapt, nici nu a revenit încă din Thassos, că Daniel îşi planifică deja vacanţa de iarnă – ce poate fi mai motivant atunci când vă reîntoarceţi la serviciu, decât să visaţi la o nouă vacanţă? „Următoarea vacanţă este cea de iarnă, la ski. De obicei mergem la Straja şi cred că la fel vom face şi anul acesta.” Este util să preconizaţi creşterea tarifelor în locaţiile turistice, în perioada sărbătorilor şi în plin sezon. De exemplu, dacă vă gândeaţi să mergeţi la ski de Crăciun, este posibil să cheltuiţi mai mulţi bani în comparaţie cu o vacanţă de iarnă înainte de 25 decembrie şi sărbătorirea Crăciunului acasă.

 

Oricine poate aplica aceşti paşi pentru o vacanţă frumoasă, cu buget redus. Daniel este inginer, nu expert în finanţe – şi, totuşi, a reuşit în viaţă fără împrumuturi şi fără datorii. Alături de micile sfaturi pe care le-a oferit pentru vacanţe, el mai are unul pentru cei care au totuşi datorii, financiare sau morale: „Nu-i sfătuiesc să nu ia credite, ci să ia credite doar dacă au nevoie neaparat şi dacă ştiu că le pot achita. Pâna se hotărăsc să ia un credit, ar fi bine să încerce să economisească viitoarea rată ca să vadă dacă se descurcă. Datoriile trebuie achitate, n-ai cum să scapi de ele.”

Save